Membrii USR Filiala Bacau
CONSTANTIN TH. CIOBANU
Poetul, profesorul, animatorul cultural, preşedinte fondator al Societăţii Culturale «G. Călinescu», oneşteanul CONSTANTIN TH. CIOBANU ( n. 19 februarie 1939) a debutat în literatură acum mai bine de cinci decenii. Volume de versuri : CETATEA DE INIMĂ (1972); PORŢILE LUI SEPTEMBRIE; INFRANORD; INSCRIPŢII PE DRUMUL ROTUND; ÎNGER ÎN GERUNZIU; PASUL PE NU; LA VAMA VIRGULEI; MERGÂNDU-MĂ. Organizator de ample manifestări spirituale, director al editurii „Aristarc”, CONSTANTIN TH. CIOBANU este un veritabil reper în geografia literară actuală. Premiat pentru poezie al revistei băcăuane „Ateneu”.
„Claviatura sa e nervoasă. Imaginile sale-s abrupte, de o violenţă necomună şi inventivă. (...) o aură de presimţiri metafizice separă în inima lui recuzita comună şi (…) de alte nelinişti şi decide zorii unei originalităţi. Să aibă grijă de destinul ei !“
ION CARAION
„Unul dintre cei mai neobosiţi animatori culturali din câţi au existat la noi, excelent cunoscător al ţinutului oneştean, C.Th.Ciobanu este, iată, nu în ultimul rând, un poet remarcabil, sensibil şi cultivat.“
MIRCEA CĂRTĂRESCU
„Căci rostul poemului său acesta pare să fie: de a «aduna din cădere», de a domestici, de a opri surparea sensurilor, sălbăticirea spaţiului şi timpului interior.
MIRCEA MARTIN
„Este o plăcere să explorezi zăcămintele de poezie din cele trei volume care însumează 1200 de pagini. Constantin Th. Ciobanu nu imită pe nimeni şi ne oferă noi şi noi surprize pe măsură ce îi străbatem vastul domeniu de cuvinte.“
ALEX ŞTEFĂNESCU
„Solitarul de la Oneşti, disertativ hiperborean, transparent şi criptic, e un modern complex, marcat de melancolii reprimate. «Jurnalul» său, unul de poet realizat, respiră o singurătate plurimodulară inclasabilă. Creaţia înseamnă, în acest caz, o tentativă de transsubstanţiere – act defensiv în spiritul marilor tragici ai Heladei.“
CONSTANTIN CIOPRAGA
MI-AM ZIS NU
Cri-cri acru pe gri,
ocru de crud
grav mediocru,
din bălării se reciclează
strada cu jărăgai:
marfă-n top, sughite miop ambalajul,
artă angro, grohăie troaca sub toacă,
artă de-arătat, sforăie ratatul,
cum chiar tinicheaua deţine cheia
unui posibil timp de-nchis ochii
şi de-nfundat urechile.
LA UNU
Cu mine pe mine mergând,
m-ajung din urmă
să mă văd bine desprins în avans
cu-o fugă de cel rămas
şi-abia luându-mă de-odihnit
pentru ce se repetă,
chiar din partea-n care-mi calmez
respiraţia
m-aud venind celălalt,
să mă-ntâlnesc la despărţirea
următoare.
PENTRU CREUZET
O,Thanatos, tot mă iubeşti
nevăzut la o carte bună
despicându-mă sub sărutul năprasnic,
să nu mai ştiu
cu care dintre jumătăţi
apuc s-o aflu pe cealaltă, pierdută,
primeşte-mă ruptură vorbitoare
pe-amintirea părţii strigate
cu-această aşchie
din ultima bătaie-ntreagă-a inimii mele,
ştie-mă pe restul de cruce !
S-AR ÎNŢELEGE
Se face lume
de câte vieţi
am trăit,
iar pe-această-ntindere
nearticulată
de mişcare să fiu,
tot n-am unde mă duce,
căci plaja
mă ia de primul venit
şi de-aceea mi-o-nchipui
propria-mi piele.
ÎNTR-UN SEMN SEMEŢ
Atentând la dreptul zăpezii
de-a netezi contrastele,
semnez în alb
contractul c-un dreptunghi oacheş
de ţărână,
căptuşit acum cu două ceruri,
dar decupându-se
sub iscălitura indescifrabilă,
de dormit
în infrador de fraţi
şi de surori.
DE BINE
Fără barajul din demaraj
îmi duc limpezimile
ştanţate verde-bivalent
în dreptunghiul ca miez
la torsiunea de da,
unde te-ai învins, tu,
navă vivace,
pentru-aici,
printre tăieturile vocii
despre cum încăpem
în inelul zilei.
POEME din JURNAL ITINERANT (1-4)
